WORKSHOPUL
„Arta Bujorilor” la Elysion View
Elysion View este locația noastră de evenimente din Gostilele, un spațiu de exterior amplasat pe malul lacului, potrivit pentru teambuildinguri, petreceri corporate, aniversări, cununii, botezuri, nunți, retreaturi și orice tip de eveniment care prinde viață în aer liber.
În 2025 am lansat o serie de workshopuri realizate în parteneriat cu profesioniști din domenii creative. „Arta Bujorilor” a fost unul dintre primele evenimente din acest program, construit împreună cu Cristina Mauna (Eventis Decor), specialist în aranjamente florale și decor.
Să oferim o experiență practică și relaxantă într-un cadru natural, unde participantele să învețe tehnici de aranjamente florale și elemente de design cu baloane, și în același timp să descopere potențialul Elysion View ca spațiu pentru workshopuri și evenimente creative.
ROLUL NOSTRU
Strategie & concept
Am definit formatul workshopului, structura activităților și conceptul vizual, stabilind parteneriatul cu Eventis Decor și experiența pe care ne-am dorit să o oferim participantelor.
Comunicare & promovare
Ne-am ocupat de designul afișului și al materialelor vizuale, de textele de prezentare, de paginile de înscriere în CRM și de setarea sistemului de plată. Am pregătit documentele necesare, am derulat o campanie de email marketing, am organizat un giveaway și am creat conținut video la Elysion View. Tot noi am administrat și evenimentul de pe Facebook.
Organizare & logistică
În ziua evenimentului am primit participantele cu limonadă și cafea, am coordonat sosirea lor, am oferit suport echipei Eventis Decor și am facilitat întregul flux al workshopului, inclusiv momentele de lucru, fotografierea și socializarea. Am documentat foto evenimentul pentru comunicare ulterioară.
s
Desfășurarea workshopului
Workshopul s-a desfășurat în foișorul Elysion View, un spațiu acoperit, aflat în aer liber, cu vedere directă către lac. Acolo, Cristina și echipa Eventis Decor au deschis prima parte a sesiunii, dedicată aranjamentelor florale cu bujori. Participantele au învățat tehnici de compoziție, au lucrat individual, iar fiecare aranjament a fost fotografiat pentru a rămâne ca amintire.
După prima parte, a urmat pauza de prânz și o perioadă de networking în aer liber. Fotografiile au fost realizate pe pajiștea din apropiere și la zona piscinei, astfel încât să surprindă atmosfera naturală și relaxată a locației.
În a doua sesiune, desfășurată tot în foișor, Cristina a prezentat tehnici de decor cu baloane, inclusiv construirea unei arcade. Participantele au lucrat împreună, au pus întrebări și au primit recomandări practice despre furnizori și despre procesul de lucru în domeniul decorurilor. Atmosfera a fost prietenoasă, energică și foarte implicată.
REZULTATE
Workshopul „Arta Bujorilor” a generat:
- o experiență plăcută și memorabilă pentru toate participantele interes crescut pentru evenimentele creative organizate la Elysion View
- un format pe care îl putem replica în alte domenii (design, wellbeing, hobby-uri creative, business)
- vizibilitate pentru locație ca spațiu ideal pentru activități în aer liber, corporate și private
- feedback foarte bun pentru organizare, atmosferă și modul în care am construit experiența de la zero
Povestea
Acest workshop a confirmat direcția pe care am început să o construim la Elysion View: evenimente în aer liber cu valoare practică, relaxare și conectare între oameni. Pentru GoodStory, proiectul a îmbinat strategia, promovarea, producția de conținut și managementul complet al experienței, într-un format care poate fi dezvoltat și pentru alte evenimente corporate sau private.